Rezultate medicale în jumătate din timp
Tehnologie avansată de recunoaștere vocală care înțelege terminologia medicală și îți eliberează timp prețios pentru îngrijirea pacienților.
Cu ce se remarcă Dictaris
Dictaris pentru medicină înțelege peste 30.000 de termeni medicali și reduce timpul de redactare a documentației cu până la 70%, permițându-ți să te concentrezi pe ceea ce contează cu adevărat - pacienții tăi.
Află mai multe >Avem rețeta pentru documentarea eficientă
Simplifică rutina zilnică: dictează o dată, documentează corect, economisește timp prețios
95% Precizie în Înțelegerea Vocii Tale
Cu precizie de 95% și înțelegerea a peste 30.000 de termeni medicali, transformăm vocea ta în documentație impecabilă. Dictează în mod natural, fără a fi nevoit să simplifici limbajul clinic. Sistemul nostru recunoaște anatomie, patologii, medicamente, protocoale de tratament și proceduri specializate, adaptându-se totodată la stilul tău personal de exprimare.
70% Mai Puțin Timp Petrecut pe Documentație
Cu funcții automate de formatare, Dictaris elimină sarcinile repetitive și procesele redundante care consumă până la două treimi din timpul tău administrativ. Imaginează-ți ce ai putea realiza cu aproape două ore în plus în fiecare zi de lucru.
Preia Controlul Asupra Modului Tău De Lucru
Personalizează-ți experiența cu comenzi vocale adaptate perfect nevoilor tale. Dictaris îți permite să folosești comenzi vocale predefinite care automatizează rutinele repetitive și accelerează documentarea cazurilor frecvente.
Inserare Șabloane și Fragmente Predefinite
Creează o dată, folosește de nenumărate ori. Economisește timp prețios cu șabloane și fragmente personalizate.
Șabloane Complete
Dictează documente medicale complete și salvează-le ca șabloane pentru utilizare viitoare. Creează șabloane personalizate pentru fișe de consultație, protocoale de tratament sau rapoarte de evaluare.
Fragmente Inteligente
Salvează fragmente de text frecvent utilizate și inserează-le vocal cu comanda "inserează fragment [nume]". Perfect pentru recomandări standard și formule de politețe.
Exemplu Practic
Spune "inserează fragment recomandări diabet" și sistemul va adăuga automat toate recomandările standard pentru pacienții diabetici direct în documentul curent.
Vezi Dictaris în Acțiune
Testează gratuit și experimentează rezultate medicale la viteza vorbirii.
Încearcă GratuitCâteva dintre beneficiile pe care le aduce Dictaris
Transformă modul în care îți desfășori activitatea medicală cu un sistem de dictare inteligent conceput special pentru profesioniștii din domeniul sănătății.
Mai mult timp pentru pacienți
Recuperează până la 2 ore zilnic din timpul petrecut pe documentație administrativă și redirecționează-l către îngrijirea pacienților. Dictaris transformă dictarea în text medical formatat instantaneu.
Reducerea burnout-ului profesional
Elimină una dintre principalele cauze ale epuizării medicilor - documentația excesivă. Dictaris reduce frustrarea asociată cu introducerea manuală a datelor și te ajută să menții un echilibru mai bun între viața profesională și cea personală.
Documentație de calitate superioară
Creează fișe medicale mai cuprinzătoare și mai precise. Dictarea permite captarea detaliilor clinice importante în timp real, îmbunătățind calitatea îngrijirii și reducând riscul erorilor medicale.
Câteva dintre comenzile integrate în Dictaris
"Listă simplă"
Comanda „listă simplă" va incepe o enumerare cu marcatori (bullet list). Pentru adaugarea urmatorului element se foloseste comanda „De la capăt"
"Cu cifre/numere romane"
Aceasta comandă va scrie următoarele cifre dictate până la finalul frazei drept cifre romane. Poate fi anulată și folosind comanda „Cu cifre arabe/normale".
"De la capăt"
Aceasta comandă va crea un rând nou în textul dictat, similar butonului Enter.